luni, 30 noiembrie 2015

SUPERVoluntarul anului 2015 este Alexandru Voican




Voluntarul anului 2015 ales la Gala pentru Supervoluntari  din Brașov ce a avut loc la Centrul Cultural Reduta, în data de 27 noiembrie. Vineri s-a încheiat a VII ediție a Galei pentru SuperVoluntari, iar norocosul a fost un HOSvoluntar. Alexandru Voican este unul dintre cei mai longevivi voluntari din cadrul Asociației non-guvernamentale Hospice Casa Speranței.


Alexandru Voican s-a implicat în diverse activități. Longevitatea, daruirea si implicarea si-au spus cuvântul. În urmă cu 9 ani, Alexandru auzise de Fundația ”Hospice Casa Speranței” care are sediu la Brașov avea posibilitatea să-i ajute pe cei aflați în suferință. Alexandru este absolvent al  Facultății de Ingineria Electrică și Știința Calculatoarelor.




Alexandru a fost un membru activ de la început și s-a implicat în fiecare campanie, de la stângerea fondurilor din Luna flori de colț, la diverse manifestații publice. Acesta a pus umărul la treabă și a fost perseverent, reușind să câștige atât respectul coordonatoarei cât și a celorlalți voluntari. 





A ajutat la organizarea evenimentului ”Corul Inocenților”, care a avut loc în Piața Sfatului. Zeci de pitici  din ceramică au fost amplasați pe jos pentru a atrage atenția asupra durerii celor aflați în stadiul terminal al bolii ce are un nume care atârnă atât de greu, și anume cancerul.


Alexandru a continuat să lupte pentru adulți și pentru copii, fără să aștepte laude sau bonificație, a dăruit și dăruiește din timpul lui. Vorba lui Niciun job din lume nu îți poate oferi satisfacția pe care o ai atunci când esti voluntar!” mai ales atunci când ești bolnavii îți oferă acel zâmbet sincer printre gândurile apăsătoare. 

Sigur că drumul lui nu s-a oprit aici și a continuat să facă bine, să pună înainte de toate calitatea de om. Alexandru nu este o carte deschisă, ci un om integru, sincer, timid. Acesta își ajută semenii și o face cu plăcere, iar atunci când faci lucrurile cu drag întotdeauna ies bine. 


Supervoluntarul anului 2015, Alexandru Voican este un om deosebit care împrăștie(sau împărtășește) tuturor cu emoție ce înseamnă să te implici într-o asociație non-guvernamentală și este mereu prezent la acțiunile intreprinse de Hospice ”Casa Speranței”



Anul acesta a fost cel mai activ voluntar la campania Luna Florii de Colț, chiar și după ce a câștigat trofeul mult râvnit de voluntari a mers să adune cutiile din diverse locații. În 2016, Alexandru o să coordoneze această campanie pentru a-i implica și pe HOSvoluntarii noi. 
Mă apropii de final și mai sunt atât de mult de spus despre implicarea lui Alexandru Voican. Îl felicit încă o dată pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul anilor, HOSvoluntarii o să fie mereu alături de el și sunt sigură că pe zi ce trece vor avea multe lucruri de învățat de la voluntarul inspirațional cu idei motivaționale.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Ultima Transhumanta, un film românesc de văzut în 2016





Ultima Transhumanta, film românesc de văzut în 2016. În perioada 18 noiembrie și 21 noiembrie a fost proiectat scurt-metrajul Ultima Transhumanță. Povestea filmului  prezintă 10 familii de ciobani din diferite țări care au renunțat la transhumanță, la obiceiul străvechi de a plimba oile mii de kilometrii, de a dormi sub cerul liber. Filmul dorește să prezinte o latură mai puțin cunoscută de publicul larg, aceea că păzitorul de oi este educat.

Am vizionat scurtmetrajul românesc ”Ultima transhumanță” a celor 10 ciobani. Dragoș Lumpan ne-a oferit o altă perspectivă despre ciobani, despre modul lor de a trăi și de a se comporta cu animalele. Laitmotivul filmului în jurul căruia se concentrează acțiunea este transhumanța. Ideea că timpul trece altfel în natură, deoarece ciobanii se bucură de ciripitul păsărilor, de mirosul de iarbă proaspătă, de mâncare sănătoasă într-un cadru brut, în care oile și caprele sunt puse la rang de cinste.

Povestea filmului a început acum 8 ani de zile, în 2007 fotograful Dragoș Lumpan a plecat în căutarea unei familii de ciobani pentru a surprinde atmosfera rurală. Inspirat de peisaj, de armonia dintre familie și pasiunea pentru mioare a început să-i filmeze. Dragos a descoperit faptul că ciobanii au simțuri foarte bine dezvoltate pentru a putea parcurge kilometrii  întregi cu mioarele. 

Transhumanța este drumul de câteva sute de kilometri pe care ciobanii îl parcurg toamna și primăvara între munte și câmpie pentru a hrăni și a proteja animalele. Ciobanii care încă mai practică transhumanța merg zi de zi cu oile, dorm unde îi prinde noaptea, iar pentru a le proteja aceștia se odihnesc stând cu capul pe bățul pus amplasat înclinat pentru a nu ațipi. Această măsură este luată de către ciobani pentru ca mioarele să nu fugă pe locuri neștiute și să se accidenteze.

Ciobanii sunt doctorii animalelor, ei trebuie să știi noțiune de bază pentru a trata bolile animalelor, dar și pe cele ale lor. Filmul transpune o realitate în care ciobanul  este educat, își pune în traistă cărți pentru a învăța cum își poate ajuta animalele. După un an de zile de analizat familia de ciobani, Dragoș Lumpan a participat la ultima transhumanță.

Sintagma ”ultima transhumanță” prezintă un obicei pe cale de dispariție. Ciobanii aleg să crească oile într-un mediu închis și să renunțe la drumurile lungi, unde nici măcar gps-ul nu poate să redea locația exactă. Că doar, le-a dat Dumnezeu hartă în cap de reușesc să distingă locurile periculoase de cele bune și sigure. Ciobanul este păzitorul de oi sau păstorul care iubește natura și care este dornic să învețe să fie doctorul propriilor mioare. 

Ciobanul știe să aline suferința oilor, să le tundă, să le mulgă și să le protejeze sub cerul liber de pericole. Filmul dorește să arate îndemânarea ciobanilor de a tunde și de a mulge sute de oi. În 2010, Dragoș Lumpan a hotărât să externalizeze proiectul și a hotărât să stea cu famiile ciobanilor din Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie și Turcia. 

După ce a văzut similitudinile și diferențele dintre ciobanii din alte medii, a hotărât să facă o conexiune pentru a reda latura mai puțin cunoscută a ciobanilor.

Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Scurt-metrajul ”Ultima transhumanță”  a fost proiectat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, din Cluj, Muzeul Pastoral Jina, Muzeul Etnografic Săcele, Muzeul de Etnografie din Brașov, Muzeul Național al Țăranului Român din București.


vineri, 13 noiembrie 2015

Avalanșa de imigranți se află la granița între libertate și egalitate

Sursă foto: România TV

Avalanșa de imigranți se află la  granița între libertate și egalitate. Au văzut un singur drum în căutarea unui alt final al vieții, acela al Europei. Imigranții au încercat să facă tot posibilul pentru a ajunge pe tărâm european și a convinge autoritățile să-i lase să intre în Ungaria, Croația, Germania, Grecia, Macedonia, Franța și Suedia. Refugiații au venit pentru a se stabili în țările europene, unde cred că vor găsi liniștea de care nu aveau parte în Siria, Afganistan, Irak și Libia.
Oamenii din țările menționate, nu pot intra pe tărâm european, deoarece au nevoie de viză.

Refugiații au încercat să spargă această barieră, impusă de către Uniunea Europeană și de statele în cauză, într-un mod forțat. Imigranții  s-au aflat zile în șir la granița dintre libertatea de a alege un loc de muncă pe tărâm european, de a-și forma viitorul la egalitatea, privind drepturile omului. Un drum lung și plin de încercări și o singură șansă pentru a fugi de iadul de acasă, cel puțin așa se citea în ochii imigranților. Cu toate acestea, ei aveau speranța că o dată cu răsăritul, o nouă zi se întrevede la orizont.

În lupta lor pentru dreptul la egalitate, au trecut printr-o  serie de filtre, ca să se facă diferența între cei care sunt eligibili să fie angajați și cei care se vor întoarce în țara de origine. Deși, pentru mulți imigranți o nouă viața începe, greutățile nu vor înceta să apară. Dacă, pe vremuri mulți visau să ajungă pe tărâmul american, astăzi  Europa este ca un tărâm al făgăduinței pentru ei.

Problema europenilor este aceea că nu acceptă schimbările atât de ușor, astfel că zidul ridicat în fața emigranților poate fi considerată o formă de rasism. Dar, delegații care se ocupă cu problemele imigranților, se luptă și cu percepția europenilor vizavi de refugiații veniți din țările conflictuale. Percepția europenilor este alimentată de ură, de dezbinări, de mult sânge vârsat în urma războielor din aceste țări. 

Acești oameni trebuie integrați în societate, prin diferite programe sociale. Imigranții vor urma cursurile școlii europene și vor asimila informațiile legate de normele impuse de societate și implicit de noua lor viață. Pe tărâmul european se vor confrunta cu alte valori, alte principii, alte religii și altă mentalitate, dar acesta este prețul păcii și al noii vieți.

Visul european trăit de către imigranți, o să fie și o lecție dură de conviețuire, unde vor învăța cum să treacă de pragul psihologic, de propriile temeri și de a prinde rădăcini în noul cămin, care pentru mulți se va numi acasă. Avalanșa de imigranți se află și acum la granița dintre libertatea de a munci, de a urma cursurile unei școli la egalitatea de a fi acceptați.
 
Blogger Templates