luni, 25 ianuarie 2016

10 secrete despre cum să înveți eficient pentru bacalaureat

Sursă foto:http://www.voceavalcii.ro
                          

Examenul de bacalaureat este numit examenul maturităţii datorită complexităţii acestuia, pe care uni reuşesc să-l rateze sau în cel mai bun caz vor lua 6, alții vor trece cu brio peste toate probele. Tind să cred că acest examen este un ”rău necesar”(asemenea Spânului care are rolul de a-l iniția pe Harap Alb).


  1. Învață din timp. M-am apucat de învățat pentru materiile de bacalaureat la începutul lunii ianuarie. Am renunțat la foarte multe lucruri pentru a învăța pentru bacalaureat, de la petrecerile din cluburi(mergeam în trecut la balurile ce se țineau în cluburi) la plimbările prin oraș, unde pierdeam mult timp. Părinții nu mă stresau să învăț, deoarece am fost conștiincioasă, dar mi-am manageriat timpul, în așa fel încât să pot învăța pentru cele 3 materii, să citesc și alte cărți în afara celor incluse în materia obligatorie pentru bacalaureat. Ieșim o singură dată pe săptămână și stăteam în jur de 3-4 ore pe afară.
  2. Alege materia opțională pentru bacalaureat până la sfârșitul lunii ianuarie.  Spun acest lucru, deoarece eram foarte convinsă că o să dau bacalaureatul la logică, dar m-am răzgândit(deoarece profesoara nu știa să-mi explice exercițiile de la logică) și m-am reorientat către psihologie. Important este să fii sigur că poți să rezolvi toate subiectele de examen, indiferent de gradul lor de dificultate.
  3. Învață eficient pentru a avea o memorie de lungă durată. Pot spune că abia în clasa a 12-a am învățat eficient, deoarece după 3 ani de zile țin minte subiectele de la fiecare examen, materia pentru bacalaureat și le mai dau sfaturi prietenelor, din anii mai mici. În funcție de cum asimilezi mai repede informațiile, citind cu voce tare sau citind în gând, poți să-ți formezi un mod de a învăța eficient. Folosește-ți memoria auditivă și cea vizuală pentru a învăța, unii subliniază cu diferite culori, alții citesc cu voce tare. 
  4. Nu lua informațiile de pe orice site. Din dorința de a scurta sutele de foi pentru fiecare comentariu în parte, elevii au impresia că un rezumat poate să umple golul format în momentul în care citesc doar câteva frânturi. Lucrurile stau cu totul altfel, în momentul în care te vezi cu foaia de examen, vei constata că din cauza emoțiilor prelungite(până primești o ciornă și foaia de examen, până aștepți cu sufletul la gură subiectele care pot întârzia și o oră) o să uiți acele frânturi și nu o să-ți mai aduci aminte de titlul, autorul sau chiar de conținut. Învață dintr-o singură culegere, fără să preiei informațiile inutile pe care o să le uiți cu certitudine.
  5. Încearcă să înveți organizat. Spun asta pentru că și eu aveam tendința să citesc zeci de rezumate, pe care le uitam. Deși, materia ți se pare destul de stufoasă ai timp suficient să înveți pentru fiecare examen în parte. Nu te concentra pe examenele orale, deoarece acestea sunt valabile doar un an de zile și în fond nu te ajută la NIMIC. Știu o să ți se spună că sunt indispensabile aceste probe, părerea mea după ce am trecut cu brio peste probele în spețe, singurul incovenient este acela DACĂ NU TE PREZINȚI LA EXAMEN(fizic, cât și cu buletinul). Atât. Încearcă să faci schițe, să subliniezi informațiile importante, deoarece să  le reții mai ușor.
  6. Învață constant pentru fiecare materie în parte. Toate sunt la fel de importante, chiar dacă îți faci planuri de genul ”o să iau un 8 la materia x” și se compensează pentru celelalte materii, deci mă pot culca pe o ureche. Câte puțin pe fiecare zi la cele 3 materii sau câte puțin pe fiecare săptămână din fiecare materie. Personal, am optat pentru a doua variantă și am învățat la câte o materie pe săptămână, după ce învățam comentariul unei opere, trecem la subiectele de la istorie și după făceam testele la psihologie.
  7. Familiarizează-te cu subiectele. Fă cât mai multe teste din subiectele care s-au în anii anteriori, le poți descărca de pe edu.ro, categoria BACALAUREAT selectezi fiecare an în parte și salvezi toate subiectele. Spun acest lucru, deoarece unii nu fac primele subiecte, mă refer la română(primul subiect ce conține noțiuni de bază+ al doilea subiect care-ți testează abilitatea de a scrie o argumentare și de a da un exemplu dintr-o carte citită, de preferat cea din materia obligatorie pentru bacalaureat), la istorie(unde trebuie să selectezi informațiile cerute, atenție la subiecte  poți scrie mai mult decât ți se cere, fapt pentru care te depunctează) și la psihologie, unde trebuie să citești atent subiectele.
  8. Mergi la orele importante, cele 3 priorități sunt materiile pentru bacalaureat. Deși, o să ai impresia că te afli într-o continuă vacanță, mulți profesori vor amâna orele, alții aleg să vă dea drumul mai repede. Desigur, că o să existe și profesori care vă vor stresa cu informații inutile, la materii care susțin că o ”să vă ajute pe viitor”. Încearcă să-ți consumi energia pe ceea ce merită, chiar dacă vei întâlni profesori care te vor stresa cu astfel de materii, încearcă să te rezumi doar la cea pentru bacalureat. Esențial este să mergi la orele importante, deoarece poți să rezolvi acasă subiectele și dacă ai neclarități întreabă profesorul. Sigur te va ajuta, dacă vede că te implici.
  9. Învață singur. Deși, ai impresia că un profesor poate să-ți ”umple o tonă de informații în cap” într-un timp relativ scurt, te înșeli. Important este să repeți ceea ce ai învățat, să faci exerciții și să-ți faci schițe pentru fiecare subiect. Fă exerciții, repetă și fă-ți schițe la toată materia ca să poți reține acele detalii care ți se pare nesemnificative, dar fac diferența atunci când aspiri la note mai mari. Citește toate operele și învață poeziile ca să poți să dezvolți subiectul 3 fără probleme.
  10. Motivează-te și încearcă să-ți păstrezi calmul. Toți se vor agita în jurul tău de la familie, profesori la prieteni și te vor întreba de fiecare dată când te văd ”auzi dar tu în loc să înveți pentru bac, te plimbi prin parc”. Nu degeaba se spune că este examenul maturității, pentru că-ți testează competențele, răbdarea și mai ales capacitatea de sintetizarea a informațiilor. Dacă ai o atitudine pozitivă vei reuși să iei o notă foarte bună și să nu te vei intimida. Astfel, dacă te stresezi gândindu-te la ce subiect îți pică și dacă nu îl iei, o să realizezi că la examenul de bacalaureat vei uita lucrurile pe care te bazai. O atitudine pozitivă este constructivă și te ajută să analizezi fiecare punct al examenului și să citești corect cerința, din cauza emoțiilor poți să scrii lucrurile în plus care nu au legătură cu subiectul.
Sper să-ți fie de folos aceste secrete pe care le-am învățat și le aplic constant, indiferent de circumstanțe. O atitudine pozitivă este de bun augur, însoțit de un bagaj de cunoștiințe și de subiecte, pe care le-ai putea rezolva oricând. Gândește-te că nu ești mai prejos, decât un coleg din anii mai mari care a reușit să fie cel mai bun din școală, luând cea mai mare notă din liceu.


vineri, 22 ianuarie 2016

Mastering The Music Business este prima conferință dedicată industriei muzicale din România

prima conferinta dedicata industriei muzicale din romania

Mastering The Music Business este prima conferință dedicată industriei muzicale din România. Conferință dedicată industriei muzicale din România va avea loc în perioada  perioada 16 – 17 februarie 2016, la Hanul Gabroveni din București. 


Mastering The Music Business este prima conferință dedicată industriei muzicale de pe plaiul românesc, prin care profesioniștii din domeniul marketing-ului Cristina Bazavan si Cristian China Birta vor oferi strategii de promovare pentru muzică și muzicieni. Promovarea brandului individual poate atrage surse noi de venit, spune Bogdan Naumovici, unul dintre cei mai apreciati publicitari romani.


Industria muzicală este un business ca oricare altul, mult mai creativ, o afacere prin care o echipă întreagă își câștigă banii. În România,  ca și pe alte plaiuri o echipă formată din profesioniști stau în spatele artiștilor, coordonând  activitățile de marketing și promovare. Artistul este acel vector de imagine care interpretează o melodie în manieră personală, se expune constant pentru a crea acel buzz ce duce în final la succes.


Spun aceste lucruri, deoarece nu sunt străină de acest subiect și am învățat mecanismele de funcționare. Prin generală, cântam în corul școlii, coordonat de profesoara mea de franceză. Nu cântam doar la evenimentele interne, ci aveam o expunere mai mare. Profesoara se gândea să ne instruiască și să ne arate tainele acestei meserii, din care am învățat foarte multe lucruri.


Meseria de artist nu este atât de simplă pe cât pare, în spatele unui zâmbet, al unei vestimentații și al unui playback se află multe ore de muncă în studio. Acum poate situația s-a schimbat, echipamentele din studio-uri sunt mult mai performante. Dar, prin 2007 la un studio local din Brașov, vocea, pot spune că era elementul care prima pentru o colaborare, acum văd că se prelucrează pe calculator orice voce. De asemenea, îmi aduc aminte de orele întregi petrecute în fiecare zi la studio, după școală. Nu aveam voie să mâncăm gras, poate doar un corn cu ciocolată și covrigi. Fără apă acidulată sau suc, apa plată era un deliciu, atunci când aveam de repetat la studio pentru înregistrarea CD-ului.  Tehnica de atunci era destul de simplă ca să spun așa, 10 microfoane, sisteme de sunet cu putere destul de mică, un mixer amplificat, boxe și cabluri de conectare. Acela a fost momentul când mi-am dat seama că este destul de greu să fii artist, să stai ore în șir, să repeți zeci de cântece și  să-ți planifici coregrafia. Cele mai frumoase momente erau cele în care performam, cântam în fața profesorilor de la școală, în fața brașovenilor la evenimentele din Piața Sfatului sau la Centrul Cultural Reduta. Urmau aplauzele numeroase, care răsunau în mintea noastră și ne motivau să mergem mai departe și să muncim ore întregi la studio pentru ei, pentru noi și pentru momente.


Despre un astfel de subiect legat de echipamentele de care are nevoie un artist, a vorbit și Cornel Ilie la o conferință. Cornel Ilie, solistul trupei Vunk dorește să investească mai multți bani în tehnologie și tehnica muzicală, să testeze produse de sonorizare, cât mai complexe pentru a face la fiecare concert un show de neuitat. Mă gândesc că nu este singurul artist, care se gândește cum să se perfecționeze și să facă  dintr-un concert o artă.


Spun artă, deoarece cântăreții preiau un anumit curent, asemenea scriitorilor. Artiștii sunt influențați de o anumită lumină în video, de elemente introduse în video(asemenea prafurilor de culoare) sau a aspectelor de ordin cultural. Muzica recurge la dezvoltarea anumitor senzații, de aceea se spune că poți face terapie prin muzică sau te poate irita o melodie fiind difuzată de foarte multe ori la TV sau radio. O melodie poate crea un buzz prin faptul că nu se află în playlistul nostru și nu se încadrează în genul nostru preferat, dar putem să fredonăm fiecare vers(deoarece îl ținem minte și recunoaștem melodia, implicit artistul în primele secunde, fiind difuzată de foarte multe ori și având notorietate) sau se numără printre melodiile noastre preferate și atunci intervin sentimentele.

E drept că  la mijlocul anilor 90, după apariția tehnologiei, industria muzicală a fost în continuă schimbare. Din punctul meu de vedere, schimbarea industriei muzicale românești a început prin anii 2000-2007 atunci când internetul a avut un impact mult mai mare asupra activităților de marketing. Artiștii fiind propulsați mult mai repede prin spectacole publice, difuzate la TV, prin implicarea constantă a Radio-ului, dar și prin apariția site-urilor web de încărcare a materialelor audio-video cum este brandul Youtube, ce aparține companiei Google sau Trilulilu.

Tehnologia a evoluat atât de mult încât streaming-ul pe baza de abonament face parte din viitorul industriei muzicale, în detrimentul CD-urilor. Invitații internaționali Frank Hessing, Götz Schneider-Rothaar si Thorsten Freese o să împărtășească informații esențiale despre cele două procese dezbătute în anul 2015, unul legat de copyright intentat celor de  PRS for Music celor de la Soundcloud si cel intentat gigantului Spotify. Cei trei invitați vor aborda un subiect destul de important pentru artiști, legat de cunoașterea drepturilor, de legile prin care își pot proteja materialele video și implicit brandul individual.

Streaming-ul muzical românesc este un alt subiect important, ce va fi atins de către Sergiu Biris, creatorul Trilulilu si Zonga, care o să vorbească despre cum funcționează acest sistem de redare în flux. Sergiu Biriș este recunoscut pentru succesul pe care l-a avut cu site-ul Trilulilu la lansare. 

Se spunea că Radio-ul o să piardă teren în fața internetului, dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece radio-ul tradițional a fost extins și în online. Denis Florent o să ofere informații prețioase despre promovarea prin intermediul Radio-ului și despre orele cheie de difuzare. 

Una dintre poveștile de succes ale artiștilor de pa plaiul românesc este Vlad Irimia  cunoscut drept Tataee, membru fondator al trupei  BUG Mafia care o să dezvăluie  strategia de promovare online asupra carierei și cum a rezistat atât de mult timp pe piață.

Maria Voican, avocat roman de succes cu studii internaționale multiple în domeniul Proprietății Intelectuale  o să  povestească despre drepturile colectate de societăți special abilitate de la  UCMR-ADA la CREDIDAM. Modalitatea de funcționare  a acestor societăți din România în raport cu alte țări.


Irina Caraivan este creatoare unei paltforme de crowdfunding și o să ne ofere  mai multe amănunte legate de poveștile de succes featuring artisti români. Artiștii pot afla mai multe informații despre o altă posibilitate de a atrage venituri noi.


Un alt subiect important este cel legat de DJ-ul, omul care susține atmosfera cu muzică bună, de calitate, abordat de Robert Graur, unul dintre cei mai implicați oameni în această zonă a industriei muzicale. Dacă, noi suntem familiarizați cu DJ-ul de la club și mai puțin cu cel de pe scenă, Robert Graur ne povestește despre această meserie, care începe să aibă întâietate pe plaiul românesc, generând venituri.


Vă invit să participați la Mastering The Music Business, prima conferință dedicată industriei muzicale din România pentru a afla mai multe informații despre drepturile de autor, poveștile de succes și despre noile tehnologii apărute pe piață. Dacă activezi în domeniul muzical, nu uita să-ți achiziționezi biletul de pe Mastering The Music Business și să-ți rezervi locul în cadrul conferinței pe marina@starmanagement.ro .


 
Blogger Templates