Random Products

12:00

Un nou început blogosferic în 2018



Un nou început blogosferic în 2018 şi un an mai interesant, sper eu mai productiv, decât cel ce a trecut deja. Anul trecut mi-am dorit să fie anul călătoriilor și în mare masură am reușit acest lucru, să descopăr locuri frumoase de pe plaiul românesc. În schimb, în acest an îmi doresc să fie un an al realizărilor și împlinirilor. Cred că o să fie un an în care toate călătoriile vor aduce un plus în viața mea, doar am început anul cu dreptul în Cluj Napoca.
Îmi propun următoarele obiective, pentru a le bifa pe lista mea:
  1. Să îmi continui planurile de anul trecut. Respectiv să-mi achiziționez o cameră video, un laptop nou ușor de transportat în orice loc și să fac materiale video. Multe lucruri pe care aș vrea să le perfecționez în acest an.
  2. Să vizitez Maramureșul, Sighetul Marmației, Satul Mare și Carei. Nu neapărat în ordinea asta. Îmi doresc foarte tare să reușesc să mă delectez cu plaiul maramureșean, poveștile moroșenilor, mâncarea, petrecerile și obiectivele turistice pe care le voi vedea.
  3. Să vizitez Târgul Jiu și musai să ajung la Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului. Să imortalizez aceste momente și să vă mai povestesc despre Brâncuși.
  4. Să ajung în Timișoara. Da, îmi doresc tare mult să particip la un festival. Țin minte că în urmă cu doi ani de zile am refuzat să ajut la organizarea unui eveniment, de aceea în acest an îmi doresc să bifez această locație.
  5. Să bifez Oradea. Sincer, mi-aș dori să văs câteva palate, un centru frumos amenajat, o nouă destinație, o nouă experiență.
  6. Să bifez Alba Iulia. De fiecare dată, trec pe lângă acest loc și nu reușesc să mă bucur de a privi Cetatea Carolina, Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan.
  7. Să merg la saline. Cred că de doi ani am o plăcere nevinovată de a merge o dată pe an la saline, să-mi liniștesc plămâni, articulațiile. Știți voi de la o vârstă prioritățile se schimbă. Dacă tot mi-a făcut bine, zic să repet experiența.
  8. Să merg la mare, măcar o dată. O vacanță este mereu binevenită, pentru a ne încărca bateriile, departe de agitația, problemele, stresul cotidian. Un refugiu la care apelez ori de câte ori simt nevoia.
  9. Să scriu mai multe articole. Îmi doresc să fiu mai prezentă în online, chiar dacă acest lucru înseamnă timp și documentare. Să împărtășesc experiențele trăite în offline. Cred că este primul obiectiv pe listă.
  10. Să merg la piese de teatru. O pasiune pe care am redescoperit-o, dacă în clasa a 4-a mă clasam printre primele locuri la concursul organizat. Acum pot spune că mi-am alimentat această dorință. 
  11. Să scriu piese de teatru. Îmi doresc să scriu piese de teatru, care să stârnească interesul și să aducă în lumină povești de suflet. Nu e ușor, dar acum sunt motivată să fac acest lucru.
  12. Să particip la concursuri și când spun asta, nu mă refer  doar la cele destinate bloggerilor. Să mă înscriu la competiții literare, pentru piese de teatru, povești sau tot ce ține de acest domeniu artistic. Mânuirea cuvintelor este și asta o artă.
  13. Să am curajul să cred mai mult în povestea mea. Încrederea și curajul sunt elemente importante, pe care le-am înțeles anul trecut. Este esențial să ai curajul să ieși în față și să nu mai stau în umbră, să povestesc și să  cred mai mult, decât o fac cei din jurul meu. Anul acesta o să lucrez la capitolul încredere.
  14. Să scriu despre muzee. Un subiect pe care l-am abordat insuficient și cred că aș vrea să fac o rubrică despre #ozilamuzeuromânesc, asta ca să-mi aduc aminte de compunerile făcute în generală.
  15. Să scriu despre cetăți românești. Cetățile românești pe care le-am vizitat cu atât de mult drag. Povestea din spatele lor și care sunt cele mai frumoase pe care am reușit să le văd.
  16. Să scriu despre grădini botanice și ce am mai văzut pe la zoo. Mi se pare interesant să relatez despre grădinile botanice, ce pot fi văzute, care au o suprafață mai mare și ce tipuri de plante, animale regăsesc aici.
  17. Să scriu despre lucrurile simple ce mă înconjoară. Cred că cele mai frumoase lucruri sunt cele care nu necesită un proces mai mare de analizare, într-o epocă a vitezei, când nu mai avem timp, pentru noi. E mai simplu și mai comod să citim povești ce rezonează cu trăirile noastre și ne regăsim.
  18. Să povestesc mai multe despre ce se poate vizita în Brașov. De multe ori am omis acest lucru, deoarece atunci când locuiești într-un loc ai impresia că toată lumea știe cum funcționează lucrurile acolo. O să public mai multe lucruri utile fiindcă de multe ori am fost întrebată de către bloggeri despre obiectivele turistice din cel mai frumos oraș din România, despre cum se poate ajunge la obiectivele turistice, eventual ce se poate vizita în funcție de sezon.
  19. Să ajut la promovarea diferitelor zone turistice. Unul dintre obiectivele ce le voi pune în aplicare este să ofer mai multe detalii, să scriu articole mai bine documentate, despre ce se poate face în locurile în care eu am poposit.
  20. Să călătoresc tot mai mult. Îmi doresc să ajung în locuri în care nici nu visez, să explorez zone interesante, să descopăr oameni noi, să aflu povești noi de viață. Să mă încarc cu energia oamenilor.
  21. Să lucrez cu oamenii. Îmi doresc ca în acest an să mă specializez într-un domeniu în care să pot lucra cu oamenii și să îmi șlefuiesc abilitățile de negociere.
  22. Să fac un curs nou într-un domeniu cultural. Am câteva idei, dar vreau ca acest an să mă surprindă. Îmi doresc să învăț lucruri noi și să le pun în aplicare de-a lungul vieții.
  23. Să scriu mai multe articole despre vernisaje. Îmi propun să povestesc despre #zidevernisaje și despre părerea mea raportată la creația autorului. Am fost la câteva expoziții și cred că ar fi cazul să scriu mai des, despre expoziții și puterea culorii.
+Să las acest an să mă surprindă cu multe realizări pe plan cultural. Să fie un an presărat cu realizări, să învăț multe lucruri noi, să merg în locuri noi, să mă redescopăr constant și să devin cea mai bună versiune a mea.
Vă doresc un început de an în care să luptați, pentru visul vostru!
Mă puteți urmări și pe pagina de Facebook,Tumblr, Googleplus, Twitter, Bloglovin.

You Might Also Like

0 Comentarios

Translate