Random Products

04:56

Numărul mare de absolvenți au reușit să treacă de examenul maturității

Open Book, Library, Education, Read


Numărul mare de absolvenți care au reușit să treacă de examenul maturității au trecut cu brio și datorită subiectelor mai accesibile sau punctului scăzut pentru promovarea cu nota 5 a unei materii. Cei care nu au reușit să treacă de examenul maturității beneficiind de aceste privilegii, nota 5 la două materii și o notă de 8 poate înclina balanța pentru a-l promova. De aceea, pentru a promova bacalaureatul, absolvenții trebuie să aibă nota finală 6.

Important este faptul că numărul zecarilor a crescut considerabil, dovadă că elevii de liceu sunt mai bine pregătiți, pentru a înfrunta celelalte examene și a ajunge acolo unde își doresc. Îngrijorător este faptul că, estimativ șomajul va crește considerabil, deoarece locurile pentru un post în domeniu sunt limitate.

Rata de promovare înregistrată de absolvenți este de 66,7%, înregistrându-se un procent ridicat în Transilvania. Consider că este important ca acest examen să fie mai transparent, fiind unul extrem de stresant și indispensabil, un rău necesar așa cum este Spânul în Povestea lui Harap Alb.

Promovarea examenului maturității ne pregătește pentru celelalte examene ale vieții. Examenele de la facultate sunt incomparabile, deoarece gradul de dificultate este mai ridicat. Dar, asta nu trebuie să ne demoralizeze și să renunțăm să luptăm pentru visul nostru. 

Cu această ocazie, vreau să-i felicit pe absolvenții care au trecut cu bine peste examenul maturității și să le urez mult succes în alegerea facultății care să-i ajute să se perfecționeze în calitate de viitori specialiști.

Dragi călători pe plai românesc, sper că numărul mare de absolvenți care au reit să treacă de examenul maturității să genereze mai multe locuri de muncă și nu un număr mai mare de imigranți sau șomeri cu diplomă.

You Might Also Like

0 Comentarios

Translate